Marinela Cârlan deține o fermă de vaci, la C.A. Rosetti. Crește vaci pentru carne pe o limbă de nisip înconjurată de ape. Ne-a spus că-i de loc din regiunea Moldovei dar dragostea a adus-o aici în Deltă, unde și-a urmat bărbatul.
Viața pe malul Dunării, printre pâlcurile de stuf și mărăciniș nu-i ușoară. Alături de soțul său, Marinela lucrează pământul și se îngrijește de gospodărie.
„Avem 28 de capete vaci de carne. Creștem vitele pentru carne, laptele-i puțin aici. Am reușit să ne dezvoltăm ferma cu bani europeni, prin ITI. Fără ITI nu am fi reușit nimic, vă spun. Nu cred că aveam altfel șanse de reușită cu proiectul”, spune Marinela Cârlan.
Când pui suflet în ceea ce faci, munca grea devine o plăcere.
„Lucrăm și pământul, aproape 10 hectare. Obținem nutreț pentru animale, avem cereale, pepeni, legume. Nu-i simplu, dar ne place ce facem, muncim cu plăcere pentru familia noastră. Ne gândim să mai accesăm fonduri europene și pe viitor. Fata noastră își dorește un proiect pe agroturism, sperăm să avem șansa să-l și realizăm”, a mai spus Marinela.
Cârlan Marinela PFA este beneficiar al unei finanțări nerambursabile de 15.000 de euro, prin mecanismul ITI Delta Dunării, Programul Național pentru Dezvoltare Rurală -submăsura 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici.
Galerie Foto
Descriere sintetică a proiectului
Beneficiar | Cârlan Marinela Persoană Fizică Autorizată |
Denumire proiect | Dezvoltare fermă zootehnică Cârlan Marinela P.F.A. |
Amplasare | Comuna C.A. Rosetti, județul Tulcea |
Program | Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 |
Submăsura | Submăsura 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici |
Contractare | 02.03.2018 |
Finalizare | 15.02.2021 |
Valoarea finanțării nerambursabile | 15.000 Euro |
Valoarea totală a proiectului | 15.000 Euro |