Tulceanul Paul Bălașa spune că a studiat de aproximativ 10-15 ani comportamentul migdalului la clima din Dobrogea.
În cele din urmă a decis să investească într-o plantație de migdal. Oportunitatea acestei afaceri a identificat-o în Instrumentul Teritorial de Investiții.
Proiectul finanțat din alocarea ITI prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, sM 4.1. Investiții în exploatații agricole, are o valoare totală de 915.536 euro, din care ajutorul public nerambursabil 679.772 euro.
Obiectivul general al proiectului este înființarea plantației de migdal pe o suprafață de 8,4 hectare în localitatea Sălcioara, comuna Jurilovca.
Obiectivele complementare sunt dotarea exploatației cu utilaje pomicole necesare desfășurării activității, realizarea unei hale pentru condiționare, procesare migdale și investiție în comercializarea produselor pomicole.

„Eu cred că este o investiție care se pretează, o investiție bună care va fi și profitabilă la momentul în care livada va intra pe rod.
Ne aflăm în implementarea proiectului acum, suntem în al doilea an și am reușit până acum să achiziționăm utilajele necesare pentru lucrările agricole, să realizăm împrejmuirea terenului și să plantăm puieții. Am plantat puieții astă iarnă, între Crăciun și Anul Nou. Acum au înfrunzit, sunt într-un stadiu foarte bun de vegetație.
Urmează într-un viitor apropiat să construim și hala pentru depozitarea fructelor", ne-a declarat Paul Bălașa.

Descriere sintetică a proiectului
Beneficiar | S.C. Real Nucet S.R.L. |
Denumire proiect | „Înființare plantație de migdal, împrejmuire teren, construire clădire și forare puț în scop agricol” |
Amplasare | Sat Sălcioara, comuna Jurilovca, județul Tulcea |
Program | Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 |
Submăsura | Submăsura 4.1 Investiții în exploatații agricole |
Contractare | 19.10.2018 |
Finalizare | 29.08.2022 |
Valoarea finanțării nerambursabile | 679.772 Euro |
Valoarea totală a proiectului | 915.536 Euro |