În data de 03 octombrie 2016 a avut loc reuniunea membrilor Grupului de Lucru POCU, din structura Comitetului Consultativ al ADI ITI Delta Dunării. Au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, instituţiilor reprezentative din judeţul Tulcea, asociaţiilor, federaţiilor, patronatelor şi fundaţiilor membre în Comitetul Consultativ, precum şi invitaţi din rândul consultanţilor în domeniul fondurilor europene.
Discuţiile din cadrul reuniunii au vizat aspecte legate de organizarea activităţii Grupului de Lucru POCU precum şi aspecte de natură tehnică ce urmează a fi supuse atenţiei Autorităţii de Management pentru POCU, în scopul accesării alocării financiare dedicate mecanismului ITI Delta Dunării din acest program.