Catalog-Item Reuse

Reuniunea inaugurală a Comitetului Consultativ al Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării
Adaugat la data 4 iulie 2024

​Astăzi, 04-07-2024, a avut loc la Tulcea, reuniunea inaugurală a Comitetului Consultativ al Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării. Discuțiile au fost conduse de Ilie PETRE, președinte al ADI ITI Delta Dunării și au vizat stabilirea structurii de funcționare a noului Comitet Consultativ pentru perioada 2024-2029.

Din noua structură a Comitetului Consultativ al ADI ITI Delta Dunării fac parte reprezentanți a mediului public și privat, ai structurilor asociative, organizații neguvernamentale.

Odată parcursă etapa tehnică privind mecanismul de funcționare al structurii cu rol consultativ, în cadrul întâlnirii a fost prezentată noua abordare a modului în care mecanismul ITI Delta Dunării va acționa în teritoriu.

➡︎ Noua modalitate de finanțare pentru exercițiul financiar actual 2021-2027 are la bază fișe de proiecte integrate care acoperă domenii în care s-au identificat necesități ale comunității.

Este vorba de o abordare integrată care acoperă sectoarele: Turism, Biodiversitate, Social-Educație,  Transport public naval în Delta Dunării, Cercetare, Sănătate.

În acest context, s-a solicitat membrilor Comitetului Consultativ să analizeze aceste fișe de proiecte integrate și să transmită eventuale observații, recomandări.

➡︎ În cadrul dialogului interactiv s-a desprins deja o primă recomandare, venită din partea reprezentanților mediului privat, pentru factorii de decizie, mai exact constituirea unei structuri unice de evaluare pentru proiectele realizate prin mecanismul ITI.


GALERIE FOTO