ADI ITI Delta Dunării a organizat, marți 24 aprilie 2018, întâlnirea de lucru dedicată oportunităţilor de finanţare şi condiţiilor specifice de accesare a alocărilor financiare pentru teritoriul ITI Delta Dunării, prin POCU 2014-2020.
Evenimentul a făcut parte din seria întâlnirilor comune de lucru organizate de către ADI ITI Delta Dunării, la care participă reprezentanţi ai autorităţilor de management pentru programele operaţionale, instituţii ale administraţiei publice locale precum şi potenţiali beneficiari ai proiectelor finanţate din alocările dedicate mecanismului ITI Delta Dunării.
Reuniunea a vizat cu precădere realizarea unei reţele de sprijin şi colaborare a beneficiarilor care gestionează, în principal, portofoliul de proiecte strategice din SIDDDD, cu impact relevant asupra teritoriului ITI Delta Dunării , în vederea întăririi capacităţii de pregătire , management şi implementare a proiectelor.
În cadrul întâlnirii a fost prezentat calendarul orientativ al apelurilor dedicate teritoriului ITI Delta Dunării pentru anul 2018, din alocările financiare ale POCU, insistându-se pe aspecte specifice ghidurilor solicitanților aflate în prezent în consultare, ce urmează a fi lansate până la sfârșitul lunii mai.