Catalog-Item Reuse

Consultările SIDD 2040 au început: energie și implicare maximă la Corbu!
Adaugat la data 2 iunie 2026

Astăzi am dat startul consultărilor publice în teritoriu pentru revizuirea Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă ITI Delta Dunării 2040! Ne-am bucurat să avem un dialog constructiv la Corbu cu cetățeni implicați, reprezentanți ai autorităților locale și antreprenori din mediul privat. Evenimentul, extrem de important pentru noi având în vedere că ne aflăm într-un exercițiu care desenează harta investițiilor prioritare din următorii ani, a reunit reprezentanți ai comunităților din zona de sud a teritoriului ITI Delta Dunării – Corbu, Istria, Săcele și Mihai Viteazu.

Alături de experții Băncii Mondiale am fost moderatorii unei sesiuni de dezbateri dinamice, interactive, axată pe identificarea nevoilor reale ale comunităților. La dezbateri a fost prezentă și Irina OANCEA, Biroul Județean Constanța, ADR Sud-Est.

SINTEZA INTERVENȚIILOR DIN CADRUL CONSULTĂRILOR DE LA CONSTANȚA

Ilie PETRE, Președintele ADI ITI Delta Dunării, a accentuat importanța alinierii la noile rigori comunitare și necesitatea unui dialog real cu sectorul privat: „Astăzi încercăm să recalibrăm strategia pe noile principii și directive europene, o chestiune la care Comisia Europeană ține foarte mult.

Avem relații excelente cu administrația publică, însă comunicarea directă cu mediul privat este esențială pentru a calibra corect nevoia de dezvoltare. Cel mai important este să aflăm direct de la dumneavoastră care sunt prioritățile. De aceea suntem astăzi aici, așa cum am mai făcut-o și în alte acțiuni ale noastre care au avut ca scop menținerea unui dialog permanent, transparent și direct care să fundamenteze un plan investițional coerent, ancorat la nevoile reale de dezvoltare ale comunităților”

Marius CRISTEA, Expert Dezvoltare Urbană în cadrul Băncii Mondiale, a evocat parcursul de 10 ani al instrumentului ITI în România. Privind în urmă, Marius Cristea a reamintit că acum 10 ani exista un scepticism uriaș în România cu privire la instrumentul ITI. Provocarea a fost realizarea unui echilibru între presiunea uriașă a nevoii de dezvoltare a infrastructurii și protecția mediului. În cele din urmă, prezentul arată că mecanismul ITI a confirmat în teritoriu.

Schimbarea de paradigmă pentru perioada următoare este însă radicală: „Delta Dunării a devenit un obiectiv strategic militar, nu doar natural. Suntem la granița de est a UE, lângă o zonă de conflict. Toată lumea privește acum spre acest teritoriu, iar importanța geostrategică este uriașă. Dincolo de securitate, marea provocare este acum ce facem din perspectivă economică pentru locuitorii din Delta Dunării, din întreg teritoriul ITI. Eu cred că noua stratetegie trebuie să deschidă drumuri și să orienteze strategic nu doar banii publici, ci mai ales investițiile din zona privată”, a spus Marius Cristea, în cadrul dezbaterilor de la Corbu.

Marcel HEROIU, Expert al Băncii Mondiale, a evidențiat poziționarea avantajoasă a comunei Corbu, care beneficiază și de statutul de parte a Zonei Metropolitane Constanța. Acesta a explicat conexiunea strategică cu un alt proiect major pentru România: „Noi avem în derulare un contract separat cu Ministerul Dezvoltării pentru actualizarea Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României (SDTR), care va sta la baza viitoarei perioade de programare. Dacă pe ITI Delta Dunării discutăm strict de fondurile dedicate acestui teritoriu, pe SDTR vom avea o viziune mai largă, cu un focus important pe zonele metropolitane. Dezvoltarea se difuzează dinspre centrele urbane dinamice către zonele limitrofe.

Ideea de bază este să ne asigurăm că strângem din teritoriu nevoile reale, pentru că dumneavoastră le știți cel mai bine”

PROPUNERILE DE PROIECTE au fost formulate preponderent de exponenții sectorului privat, care au subliniat prioritățile din mediul economic.

Infrastructură și Turism: S-a solicitat asfaltarea drumurilor către plajele Corbu și Vadu, precum și crearea unei rețele electrice separate pentru zona de plajă, investiții considerate vitale pentru stimularea business-ului local. Totodată, s-a propus crearea unei legături de infrastructură turistică între localitățile Sinoe – Vadu – Grindul Chituc.

De la viziune la realitate: Săcele propune un parc tematic și o arena modernă ce va purta numele legendei „Gheorghe Hagi” !

Problematica de Mediu și Blocajele ARBDD: Primarul comunei Istria, Mihai IONESCU a ridicat o problemă majoră legată de constrângerile severe de mediu, în condițiile în care peste 90% din teritoriu este sit Natura 2000, fapt care generează un blocaj pe zona de investiții. În acest context, Experții Băncii Mondiale au precizat că vor propune pe relația cu Guvernul forme de subvenții compensatorii pentru comunitățile afectate de constrângerile de mediu.

Decolmatările: Solicitată la unison ca fiind cea mai importantă măsură pentru Deltă, tema a primit un răspuns ferm din partea președintelui ADI ITI Delta Dunării Ilie PETRE, care a anunțat că susține implementarea unui model hidraulic științific care să indice exact unde și comment trebuie intervenit.

Nu în cele din urmă, mulțumim gazdei noastre de astăzi, Primăria Corbu, și tuturor participanților din Corbu, Istria, Săcele și Mihai Viteazu pentru implicare, deschidere și contribuția adusă în cadrul dezbaterilor.

Evenimentul de astăzi de la Corbu este parte dintr'o serie de 11 consultări publice zonale pe care le organizăm, împreună cu experții Băncii Mondiale, în perioada 2-12 iunie 2026.

Nu poți participa fizic la consultări? Te poți implica prin completarea chestionarului de consultare. Răspunsurile tale vor contribui direct la identificarea priorităților strategice și a principalelor nevoi de dezvoltare ale teritoriului ITI Delta Dunării.

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfx36Px-rsdv9sKkWl2d8ZN5Nqe0JsiS0S0P-OgDKpV4B9y2Q/viewform 

Următoarea sesiune de consultare publică va avea loc miercuri, 3 iunie 2026, de la ora 11:00, la Tulcea, în Sala „Mihail Kogălniceanu” din cadrul Consiliului Județean.

Vă rugăm să regăsiți alăturat prezentarea susținută în cadrul întâlnirii


Prezentare Consultare Corbu

  Galerie foto