Catalog-Item Reuse

Mahmudia vrea să readucă la viață 200 de hectare de habitat degradat. Experți europeni, așteptați în zona Băltița pentru planul de reconstrucție ecologică
Adaugat la data 17 septembrie 2026

La Mahmudia a avut loc astăzi un atelier de lucru dedicat reconstrucției ecologice a zonei Băltița, cu accent pe refacerea circulației apei, conservarea biodiversității și identificarea unor soluții pentru dezvoltarea durabilă a comunității. ​Activitatea a fost organizată de Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării, cu sprijinul Primăriei Comunei Mahmudia, în cadrul demersurilor susținute prin C4T, instrument de asistență tehnică pus la dispoziție prin intermediul Comisiei Europene.

​Discuțiile au vizat, în principal, proiectul „Protecția biodiversității prin menținerea și îmbunătățirea stării de conservare a speciilor și habitatelor de importanță comunitară – zona Băltița”, care propune refacerea funcționalității ecologice a unei suprafețe de aproximativ 200 de hectare. Proiectul de reconstrucție ecologică este aproximat la 10 milioane de euro.

Atelierul a reunit reprezentanți ai mediului științific și ai instituțiilor cu expertiză în domeniul protecției mediului – Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) –, alături de reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, ai autorităților locale și experți ai Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării.

ADI ITI Delta Dunării are rolul de a facilita acest demers, punând în legătură autoritățile și actorii locali cu expertiza europeană și sprijinul tehnic disponibil prin C4T. Obiectivul este ca soluțiile propuse pentru Băltița să țină cont atât de realitățile din teren, cât și de experiența și bunele practici dezvoltate la nivel european.

O fostă orezărie, transformată într-o zonă cu potențial de reconstrucție ecologică

​Zona Băltița poartă amprenta transformărilor hidrotehnice din trecut. Amplasamentul este o fostă orezărie abandonată în perioada comunistă, traversată de o rețea de canale care, în trecut, avea legături cu Dunărea și susținea o importantă populație piscicolă și de bizam. În timp, conexiunile cu Dunărea au fost întrerupte, iar rețeaua de canale s-a degradat și s-a colmatat. Intervenția propusă vizează decolmatarea și reactivarea canalelor, cu scopul de a restabili circulația apei și de a recupera, pe cât posibil, funcțiile ecologice ale zonei.

Refacerea conectivității hidrologice este esențială pentru îmbunătățirea condițiilor de habitat și pentru susținerea biodiversității. În același timp, soluțiile trebuie adaptate condițiilor actuale din teren, inclusiv schimbărilor climatice și evoluției regimului hidrologic.

Reconstrucție ecologică adaptată realităților din teren

Prin asistența tehnică oferită prin C4T sunt analizate problemele existente, zonele care necesită intervenții și variantele tehnice care ar putea contribui la restaurarea habitatelor, cu respectarea obiectivelor de conservare a biodiversității. 

Printre temele discutate se numără efectele colmatării, circulația apei, menținerea unor condiții hidrologice adecvate și identificarea unor soluții compatibile cu obiectivele de reconstrucție ecologică.

Un principiu important este ca viitoarele intervenții să găsească un echilibru între nevoia de restaurare a ecosistemului și condițiile concrete din teren. Astfel, obiectivul nu este doar realizarea unei investiții, ci recuperarea unei zone naturale și crearea condițiilor pentru ca aceasta să își recapete, pe cât posibil, funcțiile ecologice.

Natura poate deveni și resursă pentru turism și educație

​Reconstrucția ecologică poate fi însoțită de măsuri care să permită oamenilor să descopere și să înțeleagă mai bine patrimoniul natural al Deltei. Printre posibilitățile analizate se numără puncte de observare a păsărilor, trasee pentru biciclete și trasee de agrement, precum și puncte de informare și educație ecologică. Sunt luate în calcul inclusiv soluții digitale interactive, precum puncte de informare dotate cu ecrane touchscreen.

O mai bună informare asupra speciilor și habitatelor poate contribui la schimbarea percepției asupra naturii și la o relație mai echilibrată între comunitate, vizitatori și mediul natural. Cunoașterea rolului speciilor în ecosistem poate ajuta, de asemenea, la corectarea unor percepții eronate și la înțelegerea mai bună a valorii acestor habitate. ​În această perspectivă, reconstrucția ecologică poate deveni și o oportunitate pentru dezvoltarea unor forme de turism bazate pe natură și pentru consolidarea identității Mahmudia ca destinație în Delta Dunării.

Inițiativa se înscrie în direcția mai largă de dezvoltare turistică a comunei și poate completa integrat proiecte locale deja apreciate, precum Promenada din Mahmudia, nominalizată la prestigioasele EUmies Awards 2026.

Comunitatea, parte din reconstrucție

​Un alt punct important al atelierului a fost implicarea comunității în pregătirea etapelor următoare. 

În perioada următoare este avută în vedere o vizită a experților europeni la Mahmudia. Aceasta va permite o analiză directă a situației din teren și discuții cu autoritățile și actorii locali despre problemele existente și posibilele direcții de intervenție.

Pentru această etapă, documentația tehnică este doar una dintre componentele necesare. La fel de importantă este perspectiva celor care cunosc zona și activitățile desfășurate aici. Pescarii, operatorii din turism, proprietarii de terenuri și de pensiuni, crescătorii de animale, organizațiile neguvernamentale, nu în ultimul rând populația locală, pot contribui la conturarea unei imagini complete asupra problemelor și oportunităților din zonă.

Implicarea comunității nu este privită doar ca o etapă formală de consultare, ci ca o condiție pentru construirea unor soluții care să răspundă realităților locale și să poată fi asumate pe termen lung.

De la identificarea problemelor la un proiect finanțabil

​Atelierul de la Mahmudia a avut și rolul de a clarifica pașii necesari pentru transformarea propunerii de reconstrucție ecologică într-un proiect matur, pregătit pentru finanțare. În acest proces vor fi analizate documentele și datele disponibile despre zonă, precum și modul în care intervențiile propuse se corelează cu documentele de planificare și management aplicabile.

Vor fi urmărite, de asemenea, oportunitățile de finanțare care pot susține dezvoltarea proiectului, inclusiv mecanisme europene și alte surse relevante pentru restaurarea naturii, protejarea biodiversității și dezvoltarea durabilă.

​Pentru Mahmudia, demersul de la Băltița înseamnă mai mult decât recuperarea unei rețele de canale. Este o încercare de a reda funcționalitatea unei zone naturale degradate și, în același timp, de a găsi o formă de dezvoltare în care protejarea mediului, turismul și interesele comunității să poată evolua împreună. Vizita specialiștilor la Mahmudia va putea oferi o perspectivă suplimentară asupra soluțiilor posibile și va contribui la conturarea unui proiect care să transforme cele aproximativ 200 de hectare de habitat degradat într-o zonă cu funcții ecologice restaurate și noi oportunități pentru turism. 

 

 Galerie Foto ​