Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în calitate de Solicitant, a elaborat și depus în data de 03 decembrie 2018 Aplicația de Finanțare pentru proiectul „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila" în vederea obținerii finanțării nerambursabile alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.
Preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării, Ilie Petre, a ţinut să evidenţieze acest moment istoric pentru tulceni. Totodată în intervenţia sa, Ilie Petre clarifică lucrurile în ceea ce priveşte data la care va începe execuţia lucrărilor la Podul peste Dunăre.
„Este încă un pas important pentru implementarea acestui proiect, un pas aşteptat de toată lumea şi ştim cu toţii ce va înseamna această investiţie în economia judeţului. Ne referim la o investiţie mai amplă care înseamnă execuţia podului dintre Tulcea şi Brăila cu descărcările pe ambele maluri şi în acelaşi timp cu legătura prin Drum Expres Tulcea-Constanţa. Pentru componenta Drum Expres urmează ca în 2019 să se efectueze Studiul de Fezabilitate iar investiţia să fie implementată pe cât posibil în acest exerciţiu financiar cât şi în exerciţiul financiar viitor.
Din păcate, modul în care a fost prezentată investiţia Pod peste Dunăre de către domnul Bogdan Chiţescu – Director General Adjunct al Direcţiei Generale Programe de Infrastructură Mare a dus la o expunere eronată în presă a acestui proiect major. Vorbim aşa cum am mai spus de o investiţie mai amplă, de două etape ale unei investiţii care se regăsesc în Master-Planul de Transport al României. Mai trebuie spus şi faptul că luna aceasta va fi emisă autorizaţia de construire cât şi ordinul de începere a lucrărilor la Podul suspendat peste Dunăre", a declarat preşedintele ADI ITI Delta Dunării, Ilie Petre.
Este unul dintre proiectele majore din Strategia de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării în acest fel fiind atins unul din obiectivele prioritare din portofoliul de proiecte al Asociaţiei pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării.
CP-ITI-cerere-finantare-pod-peste dunare-05.12.2018