intalniri-de-lucru-teritoriul-ITI-actualizare-portofoliu-proiecte

O nouă serie de întâlniri de lucru, în teritoriu - Continuăm dialogul cu mediul public și privat pentru dezvoltare locală
Adaugat la data 15 februarie 2022

​Echipa Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării a avut o nouă serie de întâlniri de lucru în teritoriu. La dialogul interactiv privind intervenția mecanismului ITI în teritoriu au participat reprezentanți ai mediului public și privat din 12 unități administrativ teritoriale, în cadrul unor reuniuni zonale desfășurate la Măcin, Chilia Veche și, nu în cele din urmă, Sulina.

Tematica principală a discuțiilor a fost axată pe oportunitățile de finanțare pentru exercițiul financiar 2021-2027. S-au prezentat posibilitățile de finanțare pentru zona publică și privată, cadru în care s-au inventariat o serie de priorități de intervenție. De exemplu, din zona privată s-a exprimat interes pentru finanțarea unor investiții pentru producerea de energie verde. Interes pentru energia verde s-a manifestat și în sectorul public. De asemenea, printre propunerile avansate de reprezentanții unităților administrativ teritoriale regăsim:

-Investiții în infratructură de bază prin aplicarea unor soluții tehnice care să răspundă atât nevoilor comunităților mici dar si condițiilor de mediu

-Investiții în servicii sociale

-Realizarea de gropi ecologice pentru gunoiul de grajd și folosirea ulterioară a acestuia în agricultură, ca îngrășământ

-Măsuri de ameliorare a rasei de animale​, în condițiile în care, în prezent, în Delta Dunării este semnalat focar de leucoză

-Reabilitare blocuri locuințe​


Totodată s-a avansat necesitatea amenajării portului din Macin pentru primirea de nave pentru transport cereale, precum și realizarea de construcții necesare  depozitării cerealelor. În același context, s-a solicitat identificarea unor surse de finanțare pentru execuția unor lucrări de dragare a șenalului navigabil.

Facem mențiunea că propunerile de proiecte pentru sectorul public se află în dezbatere publică pe site-ul Asociației,​ baza de date fiind într-un proces continuu de actualizare. 

Acest gen de întâlniri se înscriu în acţiunile curente de monitorizare şi animare pe care le face echipa ADI ITI. Mulțumim administrațiilor locale pentru sprijinul acordat în organizarea acestor reuniuni.


Situațiile centralizate privind propunerile de proiecte pentru noul exercițiu financiar 2021-2027 pot fi consultate aici ⬇

Consultare publică pentru actualizarea portofoliului de proiecte pentru noul exercițiu financiar 2021-2027

 

Vezi și ⤵

Dialog cu mediul public și privat - Intervenția mecanismului ITI în teritoriu și oportunități de finanțare pentru exercițiul financiar 2021-2027


​Galerie Foto​