Dialog cu mediul public și privat - Intervenția mecanismului ITI în teritoriu și oportunități de finanțare pentru exercițiul financiar 2021-2027
Adaugat la data 1 februarie 2022

Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării a reluat seria întâlnirilor de lucru în teritoriu. În ultimele două săptămâni, echipa ADI ITI Delta Dunării a avut un dialog interactiv cu reprezentanți ai mediului public și privat din 15 unități administrativ teritoriale în cadrul unor reuniuni zonale desfășurate la Jurilovca, Babadag, Murighiol și, nu în cele din urmă, Sarichioi.

Tematica principală a discuțiilor a fost axată pe oportunitățile de finanțare pentru exercițiul financiar 2021-2027.

„Pentru o parte din programe există deja decizia de a avea componentă ITI”, a spus Coordonatorul ITI Delta Dunării, Sorin Zaharcu, context în care acesta a subliniat necesitatea actualizării portofoliului de proiecte, astfel încât să se poată contura bugetul suport pentru investiții. 


S-au prezentat posibilitățile de finanțare pentru zona publică și privată, cadru în care s-au inventariat o serie de priorități de intervenție. De exemplu, din zona privată s-a solicitat cadru de finanțare pentru investiții în agricultură, energie regenerabilă, infrastructră cazare-agrement, infrastructură de acostare și pescuit.

Și sectorul public și-a prezentat propunerile de proiecte, acestea acoperind o paletă largă de necesități pentru comunități, plecând de la digitalizare, infrastructură sau servicii sociale. Facem mențiunea că propunerile de proiecte pentru sectorul public se află în dezbatere publică pe site-ul Asociației​, baza de date fiind într-un proces continuu de actualizare. 


Pentru sectorul public, Mircea Sorin Zaharcu a precizat că ADI ITI Delta Dunării deține resurse hard și soft pentru o platformă GIS (Sistem Informațional Geografic) pentru emiterea actelor de urbanism. Acest serviciu poate fi pus la dispoziția administrațiilor locale în mod gratuit, în baza unui parteneriat, a precizat Coordonatorul ITI.

Acest gen de întâlniri se înscriu în acţiunile curente de monitorizare şi animare pe care le face echipa ADI ITI. Mulțumim administrațiilor locale pentru sprijinul acordat în organizarea acestor reuniuni. Evenimentele fac parte din seria întâlnirilor de animare prinse în calendarul campaniei Caravana ITI Delta Dunării - acțiune de diseminare a informației privind intervenția mecanismului ITI în teritoriu.​


Situațiile centralizate privind propunerile de proiecte pentru noul exercițiu financiar 2021-2027 pot fi consultate aici ⬇

Consultare publică pentru actualizarea portofoliului de proiecte pentru noul exercițiu financiar 2021-2027​


Galerie Foto​