Acțiuni de animare în teritoriul ITI - oportunitățile de finanțare pentru exercițiul financiar 2021-2027, dezbătute în cadrul unui atelier de lucru, la Corbu
Adaugat la data 22 februarie 2022

​Echipa Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării continuă acțiunile de animare în teritoriu. La dialogul interactiv au participat reprezentanți ai mediului public și privat din 4 unități administrativ teritoriale din sectorul constănțean acoperit de mecanismul ITI , în cadrul unei reuniuni zonale desfășurată, marți 22 februarie, la Corbu.

Tematica discuțiilor a fost axată pe oportunitățile de finanțare pentru exercițiul financiar 2021-2027.

 „ Avem în vedere un proiect privind electrificarea liniei de cale ferată Medgidia-Tulcea. Voi avea discuții la Ministerul Transporturilor pe această temă, vom sprijini acest proiect ținând cont că infrastructura de transport asigură, din punctul meu de vedere, dezvoltare durabilă, generează invesiții colaterale”, a spus Mircea Sorin Zaharcu, în cadrul reuniunii de la Corbu.

​De exemplu, din zona privată s-a exprimat interes pentru finanțarea unor investiții în prelucrare fier forjat, dezvoltare ferme, agroturism și pescuit. Sectorul public vizează investiții în infrastructura apă-canal, de acostare dar și investiții în energia verde. 

Atât mediul privat cât și sectorul public au solicitat soluții pentru condiționalitățile de mediu, astfel încât să fie impulsionată implementarea proiectelor cu finanțare europeană.


Facem mențiunea că propunerile de proiecte pentru sectorul public se află în dezbatere publică pe site-ul Asociației, baza de date fiind într-un proces continuu de actualizare. 

Atelierul de lucru a avut ca scop actualizarea portofoliului de proiecte, astfel încât să putem avea o imagine clară asupra nevoii de finanțare în teritoriul ITI Delta Dunării.

Acest gen de întâlniri se înscriu în acţiunile curente de monitorizare şi animare pe care le face echipa ADI ITI. Mulțumim administrațiilor locale pentru sprijinul acordat în organizarea acestor reuniuni.


Situațiile centralizate privind propunerile de proiecte pentru noul exercițiu financiar 2021-2027 pot fi consultate aici ⬇

Consultare publică pentru actualizarea portofoliului de proiecte pentru noul exercițiu financiar 2021-2027​

 

Vezi și ⤵

O nouă serie de întâlniri de lucru, în teritoriu - Continuăm dialogul cu mediul public și privat pentru dezvoltare locală

Dialog cu mediul public și privat - Intervenția mecanismului ITI în teritoriu și oportunități de finanțare pentru exercițiul financiar 2021-2027


Galerie Foto ​