VIDEO stadiul lucărilor la data de 29.11.2019
𝗟𝗮 𝗯𝗹𝗼𝗰𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗮𝗻𝗰𝗼𝗿𝗮𝗷 𝗰𝗮𝗯𝗹𝘂𝗿𝗶 𝘀𝘂𝘀𝘁̦𝗶𝗻𝗲𝗿𝗲 𝗽𝗼𝗱:
• mai sunt de executat 9 epuismente din cele 26 (puţuri cu pompe evacuare apă);
• s-a început parţial excavaţia la blocul de ancoraj şi se intenţionează ca în jurul datei de 10 decembrie să se instaleze jumătate din structura de rezistenţă pentru susţinerea tubulaturii de evacuare a apei din puţurile de epuisment iar odată instalată această structură se va pompa apa, se vor face probele de presiune;
• Intenția constructorului este ca până la Crăciun să se înceapă săpătura masivă la blocul de ancoraj, operaţiune care depinde de condiţiile meteo;
𝗟𝗮 𝘁𝘂𝗿𝗻 (𝗽𝗶𝗰𝗶𝗼𝗿𝘂𝗹 𝗽𝗼𝗱𝘂𝗹𝘂𝗶):
• pe inelul de sud s-au excavat primii trei metri, s-au instalat pompele în cele 10 puţuri de epuisment şi s-a montat structura de susţinere a conductelor de evacuare a apei;
• pe inelul de nord se lucrează la grinda de coronament. Mai sunt de săpat încă 5 epuismente iar în jurul datei de 10 decembrie 2019 se va monta structura de susţinere a pompelor de epuisment.
Ulterior vor fi instalate pompele şi vor fi demarate săpăturile până se ajunge la cota radierului din beton – de unde se începe turnarea fundaţiilor celor două picioare ale pilonului podului de pe malul tulcean.