Tudor Bogdan, administratorul Amenajării Piscole Obretin a demarat la Crișan, în Delta Dunării, o investiție de aproximativ 4,3 milioane de euro. Proiectul finanțat din alocarea ITI pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020, Măsura II.2 Investiții productive în acvacultură are două componente: acvacultură bio și turism.
Investițiile vizează modernizarea infrastructurii si dotarea fermei piscicole cu utilaje și echipamente dar și creșterea capacității de cazare prin achiziția a 10 bungalouri (4 margarete).
„ În dreptul Investițiilor ce țin de modernizarea amenajării piscicole evidențiez achiziția unui excavator amfibiu cu care vom decolmata canalele, vom efectua lucrări în sensul fluidității, circulației apei.
Pe componenta turism vom crește capacitatea de cazare prin amplasarea a 10 bungalouri. Fiecare bungalou va avea debarcader cu barcă de pescuit sportiv dotată cu motor de 30 CP”, ne-a declarat Tudor Bogdan, administratorul Amenajării Piscole Obretin.

Totodată, Tudor Bogdan a ținut să evidențieze rolul major al ITI în dezvoltarea teritoriului acoperit de acest mecanism financiar.
Descriere sintetică a proiectului
Beneficiar | S.C. Obretin S.R.L. |
Denumire proiect | „Modernizarea AP Obretin și creșterea capacității de cazare” |
Amplasare | Comuna Crișan, județul Tulcea |
Program | Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020 |
Prioritatea Uniunii Europene | Nr 2 Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive și bazate pe cunoaștere Măsura II.2 Investiții productive în acvacultură |
Contractare | 01.11.2019 |
Finalizare | 01.11.2020 |
Valoarea finanțării nerambursabile | 1.991.365 Euro |
Valoarea totală a proiectului | 5.073.003 Euro |