Programul LIFE este instrumentul de finanțare al UE pentru acțiunea în domeniul mediului și al climei creat în 1992. Actuala perioadă de finanțare 2014-2020 are un buget de 3,4 miliarde de euro.
Programul LIFE este împărțit în două subprograme, unul pentru mediu şi unul pentru acţiuni în domeniul climei.
Subprogramul de Mediu finanțează proiecte de conservare a naturii, în special în domeniile biodiversității, habitatelor și speciilor.
Proiectele primesc o cofinanțare de până la 60%. Rata de cofinanțare poate fi de până la 75% dacă cel puțin jumătate din costurile totale estimate ale proiectului sunt utilizate pentru acțiuni de îmbunătățire a stării de conservare a habitatelor prioritare sau a speciilor enumerate în directivele UE.
Subprogramul Climă sprijină proiecte în domeniul energiilor regenerabile, al eficienței energetice şi agriculturii.
Proiectele primesc o cofinanțare de până la 55%.
Pot aplica:
▶ entităţi publice aflate sub autoritatea Guvernului - autorităţi locale, administraţii, etc
▶ organizaţii comnerciale private,
▶ Organizaţii Non-Guvernamentale.
Comisia Europeană a anunţat deschiderea apelului de proiecte LIFE pentru anul 2019, în data de 4 aprilie.
Deadline-ul pentru depunerea proiectelor este 17 iunie 2019, ora 16.00.
Termenul limită de depunere a proiectelor este unul orientativ.