Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a publicat forma consolidată, după consultarea publică, a Ghidului Solicitantului PNRR/2023/C13/MMSS/I4. Centre de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Prin acest apel de proiecte este vizată punerea în funcțiune a unei rețele de 71 de centre de servicii de zi care vor oferi asistență socială și servicii de reabilitare, iar fiecare va avea cel puțin o echipă mobilă care va furniza servicii de îngrijire personală la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente care nu se pot deplasa la centru.
Rețeaua de centre se va dezvolta în baza cartografierii la nivel de comunitate a persoanelor vârstnice cu nevoi de îngrijire, realizată în cadrul studiului de fundamentare aferent Strategiei naționale privind îngrijirea de lungă durată și îmbătrânire activă 2023-2030.
Solicitanții eligibili:
a) unitățile administrativ-teritoriale (municipii, orașe, comune, județe) și subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor - sectoarele municipiului Bucureşti definite conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ
b) servicii publice de asistență socială;
c) asociații de dezvoltare intercomunitară înființate de autorități ale administrației publice locale aflate în proximitate, care furnizează în comun serviciul public de asistență socială.
Proiectele vor fi depuse electronic prin intermediul platformei web https://proiecte.pnrr.gov.ro
Pentru detalii ➡ https://bit.ly/3pzCnUo
Ghidul Solicitantului PNRR/2023/C13/MMSS/I4