Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anunță că a deschis linia de finanțare din cadrul PNRR prin care autoritățile publice locale și centrale pot accesa fonduri pentru amenajarea a 3.000 km de trasee cicloturistice.
MLPDA a aprobat și a trimis spre publicare, în Monitorul Oficial al României, Ghidul solicitantului pentru proiectele finanțate prin Investiția I.4 din Componenta 11 – Turism și cultură a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Bugetul total alocat acestei componente este de 247,5 milioane de euro pentru amenajarea a 3.000 km trasee cicloturistice, în vederea creșterii accesibilității zonelor turistice. În acest scop, traseele vor fi amenajate pe digurile de protecție la inundație ale cursurilor de apă, în zonele protejate și pe drumurile publice cu trafic redus, valorificând în mod durabil elementele de patrimoniu și peisaj natural și cultural.
Principalii beneficiari ai acestei investiții sunt unitățile administrativ-teritoriale și autorități ale administrației publice centrale, respectiv structuri deconcentrate ale acestora.
Începând de marți, 29 noiembrie 2022, MDLPA pune la dispoziția potențialilor beneficiari, pentru familiarizare, aplicația electronică www.mdlpa.ro/investitii/PNRR. Depunerea proiectelor a început cu data de 5 decembrie 2022, ora 9:00, și se încheia la data de 11 decembrie 2022, ora 23:59.
Schema de finanțare — apelul de proiecte PNRR/2022/C11/I.4, componenta 11 — Turism și cultură, investiția I.4 — Implementarea a 3.000 km trasee cicloturistice