Ministerul Sănătății a lansat în consultare publică Ghidul de finanțare pentru Componenta 12: Sănătate, Investiția specifică I1.2. Unități medicale mobile (caravane).
Solicitanții eligibili pot fi:
orice entitate publică care deține o unitate sanitară în cadrul căreia există secție de specialitate în oncologie
Unitățile Administrativ Teritoriale, definite conform Legii administrației publice locale nr. 215 din 21 aprilie 2001, republicată cu modificările și completările ulterioare și constituite potrivit Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată cu modificările și completările ulterioare;
Parteneriate între UAT și entități cu personalitate juridică proprie care au în componență una sau mai multe unități sanitare, respectiv imobilul în care funcționează unitatea sanitară. Liderul de proiect/parteneriat va fi Unitatea Administrativ Teritorială;
Unități sanitare aflate în subordinea Instituțiilor centrale care dețin rețea proprie sanitară;
Unități sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății.
Investițiile vor consta în achiziționarea unităților de screening pentru cancerul mamar și cervical.
Observațiile se pot transmite la adresa: alexandru.rogobete@ms.ro, până cel târziu 30 noiembrie 2022, orele 12:00.
Ghidul de finanțare Investiția specifică I1.2. Unități medicale mobile _ Forma consultativă