Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și investiții, lansează în consultare publică ghidul specific pentru apelul de proiecte aferent Investiției 1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, din cadrul Componentei 11 a Planului Național de Redresare și Reziliență al României.
Ghidul se adresează tuturor proiectelor și solicitanților incluși în rutele turistice/culturale ce vor fi selectați în vederea restaurării în urma derulării etapei a 3‑a de selecție obiective precum și pentru cei selectați în etapele 1 și 2, dar care, din motive tehnice nu au putut să transmită cererile de finanțare prin intermediul platformei până la data și ora de închidere a apelurilor anterioare.
Alocarea totală pentru viitorul apel este de 49,91 milioane de euro.
Perioada de consultare publică este de 35 zile calendaristice de la data publicării pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (până la 11 ianuarie 2023).
Persoanele sau entitățile interesate vor putea formula observații și propuneri, care se vor transmise la adresa de e‑mail: evaluare.c11@mfe.gov.ro
„Încurajăm pe cei interesați, inclusiv beneficiarii pentru obiectivele selectate exclusiv pentru promovare în cadrul apelurilor anterioare aferente celor 12 rute turistice/culturale, care se încadrează în criteriile de investiții pentru restaurare și reabilitare, să demareze pregătirea documentației de selecție a acestor obiective în cadrul apelului care va urma”, comunică MIPE.
Perioada estimată de deschidere a apelului este 15.01.2023 – 15.02.2023, cererile de finanțare împreună cu documentele suport urmând a fi încărcate în platforma https://proiecte.pnrr.gov.ro.