mdrapfe-simplifica-evaluarea-selectia-si-contractarea-la-nivelul-por

 Catalog-Item Reuse

MDRAPFE simplifică evaluarea, selecția și contractarea la nivelul POR
Adaugat la data 4 decembrie 2017

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR) demarează o nouă serie de măsuri de simplificare a procesului de evaluare, selecție și contractare la nivelul programului.
Măsurile propuse vor avea ca efecte imediate semnarea de contracte de finanțare de 40 milioane de euro pentru dezvoltarea IMM-urilor și semnarea tuturor proiectelor de finanțare a drumurilor județene, cu o valoare de circa 550 mil. euro.
Cele cinci soluții propuse se referă la: contractarea înaintea evaluării tehnico-financiare a proiectelor admise în etapa verificării conformității administrative și eligibilității, prelungirea termenului în care beneficiarii publici pot depune documentele privind înscrierea definitivă a dreptului de proprietate publică la 1 an de zile de la intrarea în vigoare a contractului de finanțare, supracontractarea până la 150% pentru Axa Prioritară 4 a POR (”Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”), verificarea lunară pe bază de eșantion a documentațiilor de contractare, respectiv verificarea prin eșantion în etapa de contractare a documentelor care atestă drepturile asupra imobilelor care fac obiectul proiectelor.
Solicitanții care sunt vizați de aceste măsuri au obligația să transmită în maxim un an de la semnarea contractului de finanțare anumite documente actualizare, cerute inițial în etapa de pre-contractare (ce se derula după evaluarea tehnico-financiară). De asemenea, aceștia vor lansa procedurile de achiziție publică în cadrul proiectelor cu clauză de reziliere (în eventualitatea nesemnării contractului de finanțare).
Detalii despre soluțiile propuse de MDRAPFE se găsesc în documentul atașat.

Soluții propuse de MDRAPFE pentru Simplificarea Procesului de Evaluare, Selecție și Contractare la nivelul POR 2014-2020