Te afli aici: Acasa Anunțuri Noutăți Finanțări madr-pns-zone-afectate-de-constrangeri-naturale-semnificative
MADR: începând cu anul 2023 va fi activată intervenția DR-10 – Zone afectate de constrângeri naturale semnificative a PNS 2023-2027 Adaugat la data 30 decembrie 2022
Comisia Europeană a adoptat în data de 07.12.2022 Decizia de aprobare a Planului Strategic PAC 2023-2027 al României, asigurându-se astfel cadrul pentru acordarea sprijinului din partea Uniunii finanțat de Fondul European de Garantare Agricolă și de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Astfel, începând cu anul 2023 va fi activată intervenția DR-10 – Zone afectate de constrângeri naturale semnificative a PNS 2023-2027.
Sprijinul acordat în cadrul acestei intervenții se acordă anual per hectar de suprafață agricolă și urmărește o compensare pentru fermieri, în întregime sau parțial, pentru costurile suplimentare și pentru pierderile de venit aferente constrângerilor naturale sau altor constrângeri specifice din zona în cauză, diminuându-se în acest fel riscul de abandon al activităților agricole (mai ridicat în aceste zone).
Pentru detalii consultați ⬇
Informații referitoare la sprijinul acordat prin Intervenția DR-10 – Zone afectate de constrângeri naturale semnificative din cadrul PNS 2023-2027
UAT excluse începând cu anul 2023 din zona eligibilă a intervenției DR-10 în urma actualizării procesului de fine-tuning în metodologia de desemnare