iluminat-public-isaccea

 Catalog-Item Reuse

Finanțare ITI pentru modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public stradal din orașul Isaccea
Adaugat la data 9 iulie 2021

​Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat contractul de finanțare pentru eficientizarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public stradal. Investiția are o valoare de aproximativ 6,2 milioane de lei și este finanțată prin mecanismul ITI, Programul Operațional Regional  2014-2020, Axa 3 Prioritatea de Investiții 3.1 , Operațiunea C – Iluminat public. Proiectul presupune instalarea unui sistem inteligent de management energetic. Investiția vizează înființarea a două sisteme de alimentare cu energie electrică folosind surse regenerabile, fotovoltaice, conectate la două din punctele de aprindere a iluminatului public.

Iluminatul public în orașul Isaccea și localitatea componentă Revărsarea se realizează prin intermediul a 574 corpuri de iluminat, un corp de iluminat revine la 35 m de strada orășenească. Investiția are ca obiectiv realizarea unor extinderi suplimentare de rețea 0,4 kV iluminat public, pe o distanță minimă aproximativă de 4.327 m, prin lucrări de plantare de stâlpi iluminat public, retele electrice 0,4kV iluminat public și punct de aprindere iluminat public.

Se vor înlocui stâlpii din lemn existenți și aparatele de iluminat stradal existente cu toate elementele de prindere și funționare în sistem.

Sistemul de dimming ( permite utilizatorului să controleze lumina programat ) și telemanagement va necesita o suplimentare ce va fi inclusă în punctele de aprindere noi modernizate existente. Investiția mai cuprinde și realizarea unui dispecerat cu rol de control și intervenție pentru sistemul de dimming și telemanagement.


Foto © pulsuliesean.ro ​

Galerie Foto