covid-masuri-afir

 Catalog-Item Reuse

AFIR anunță măsuri pentru protejarea beneficiarilor de fonduri europene derulate prin PNDR 2014-2020
Adaugat la data 20 martie 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) informează că în urma analizei efectuate la nivelul conducerii și în conformitate cu Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 79717/ 16.03.2020 pentru aprobarea Regulamentului privind prevenirea şi limitarea efectelor epidemiei determinate de infectarea cu coronavirus (COVID-19), efectuarea vizitelor pe teren de către experții AFIR se va modifica după cum urmează:

- pentru proiectele pentru care beneficiarii au depus cererile de plată tranșa finală, experții AFIR vor efectua vizita la locul investiției. Dacă, în urma analizei efectuate la nivelul conducerii structurilor teritoriale ale AFIR, se consideră că zona în care este investiția este una cu risc ridicat, experții AFIR vor autoriza plata către beneficiari fără a mai efectua vizita la locul investiției – în acest caz, AFIR va întocmi o notă pe care o va atașa dosarului proiectului și vizita la fața locului se va realiza de către serviciile tehnice ale AFIR în perioada imediat următoare întreruperii restricțiilor cauzate de COVID-19.

De asemenea, la nivelul AFIR se suspendă activitatea de lucru cu publicul la sediul central și la sediile structurilor regionale și județene ale AFIR. Relațiile cu publicul se vor desfășura temporar doar în mediul on-line prin intermediul adreselor de e-mail, prin intermediul telefonului, prin servicii de curierat și prin pagina oficială de Facebook a Agenției.

Datele de contact sunt disponibile la sectiunea Despre AFIR - Contacte. Pentru Centrele regionale si Oficiile județene, contactele sunt disponibile la secțiunea Structuri Teritoriale.

Audiențele acordate de către personalul de conducere al AFIR vor fi realizate exclusiv telefonic.

CP_AFIR_20.03.2020_masuri_beneficiari_PNDR