Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate, împreună cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale au anunțat amânarea datei de lansare a apelului de aferent Acțiunii 2.2.1 - Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere.
Înregistrarea propunerilor de proiecte se va realiza on-line, în mod continuu, începând cu data de 30.01.2019 ora 09:00 și se va încheia în data de 29.03.2019 ora 17:00. Amânarea deschiderii apelului a fost cauzată de o serie de modificări publicate în data de 08.01.2019. Documentele modificate vor fi publicate în cel mai scurt timp.
Apelul de proiecte, aferent Axei Prioritare 2 a Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, are un buget alocat de 29.062.500 euro (FEDR+BS), echivalentul a 135.724.781 lei, din care 25.000.000 euro FEDR, echivalentul a 116.752.500 lei la cursul valutar INFOREURO pentru luna octombrie de 1 EURO = 4,6701 lei, din care:
• Alocarea pentru regiuni mai puțin dezvoltate este de 18.750.000 euro FEDR, echivalentul a 87.564.375 lei, la cursul valutar INFOREURO pentru luna octombrie de 1 EURO = 4,6701 lei.
• Alocarea pentru regiuni mai dezvoltate este de 6.250.000 euro FEDR, echivalentul a 29.188.125 lei, la cursul valutar INFOREURO pentru luna octombrie de 1 EURO = 4,6701 lei.
Durata maximă de implementare a proiectului este de cel mult 36 de luni de la data semnării contractului de finanțare.
Cererile de finanțare se vor depune prin aplicația electronică MySMIS2014, cu toate anexele cerute în Ghidul Solicitantului. Modalitățile de utilizare a aplicației MySMIS2014 sunt publicate pe site-urile https://2014.mysmis.ro și http://www.fonduri-ue.ro/.
Sursa: Ministerul Fondurilor Europene