afir-a-publicat-ghidul-consultativ-pentru-finantarea-investitiilor-in-infrastructura-secundara-de-irigatii-prin-pndr-2020

 Catalog-Item Reuse

AFIR a publicat Ghidul consultativ pentru finanțarea investițiilor în infrastructura secundară de irigații prin PNDR 2020
Adaugat la data 23 august 2018

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, la secțiunea Dezbatere Publică, Ghidul solicitantului în variantă consultativă pentru submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta infrastructura de irigații, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Conform Ghidului consultativ, beneficiarii eligibili sunt Organizaţii ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI), constituite din proprietari sau utilizatori de terenuri agricole, potrivit legislaţiei în vigoare.

Conform Ghidului, prin proiectele depuse vor fi finanţate investiţii în modernizarea infrastructurii secundare de irigaţii, a clădirilor aferente stațiilor de pompare de punere sub presiune și racordare la utilități, inclusiv construcția şi modernizarea bazinelor de colectare și stocare a apei de irigat.

Pentru teritoriul aferent ITI DD, solicitanții din arealul vizat de Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării (SIDD DD) vor putea depune proiecte, aferente anului 2018 însoțite de avizul de conformitate a proiectului cu obiectivele SIDD DD, emis de Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării.

Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe pagina de internet a variantei consultative a Ghidului solicitantului. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații, până în data de 2 septembrie 2018, pe adresa de e-mail, consultare@afir.info.


Ghidul consultativ pentru finanțarea investițiilor în infrastructura secundară de irigații ​