Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) informează că potrivit legii, conturile de proiecte cu finanțare europeană nu sunt supuse popririlor, iar acest lucru trebuie clarificat cu banca la care au deschise aceste conturi.
În cazul proiectelor cu fonduri UE, pot apărea decalaje între momentul depunerii documentelor și, ulterior, al primirii banilor din proiect și momentul în care beneficiarii trebuie să plătească către ANAF impozitele și contribuțiile obligatorii cu reținere la sursă.
În schimb, Codul de Procedură Civilă, dar și alte acte normative arată că nu sunt supuse executării silite prin poprire „sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanțări primite de la instituții sau organizații naționale și internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte" (Art. 781, alin. 5, lit. b – Codul de Procedură Civilă).
MIPE va transmite, prin Autoritățile de Management, o adresă cu explicații detaliate atât către aceștia, cât și către Asociația Română a Băncilor (ARB). Documentul informativ pentru beneficiari, cu detalii legislative, poate fi găsit aici, iar scrisoarea către ARB, aici.