Lucrările de consolidare şi supraetajare vizează sediul Consiliului Județean Tulcea – Corp de legătură - C2 și sunt finanțate cu bani europeni, prin mecanismul ITI Delta Dunării, în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027.
Expertiza tehnică realizată a evidențiat probleme la nivelul subsistemului de rezistență, atât la subsol, cât și la etajele superioare, ceea ce determină un risc seismic crescut și vulnerabilitate ridicată a imobilului.
Proiectul este implementat de Consiliul Județean Tulcea și vizează consolidarea structurală a clădirii existente încadrată în clasa de risc seismic RsII conform expertizei tehnice, realizarea unor lucrări auxiliare care cuprind lucrări de creștere a eficienței energetice și lucrări pentru respectarea altor cerințe fundamentale privind calitatea în construcții. Totodată, după efectuarea lucrărilor, sediul Consiliului Județean Tulcea – corp C2 va avea regimul de înălțime S+P+2+3 RETRAS. Se face o supraetajare cu un etaj.
Bugetul proiectului este structurat după cum urmează:
Valoarea totală a proiectului: 36.246.782,88 lei.
Valoarea totală eligibilă a proiectului, inclusiv TVA eligibil: 20.311.827,40 lei din care:
Valoarea eligibilă nerambursabilă FEDR (85%): 17.265.053,29 lei.
Valoarea totală neeligibilă a proiectului, inclusiv TVA neeligibil: 15.934.955,48 lei.
Obiectivul general constă în îmbunătățirea siguranței, funcționalității și durabilității infrastructurii administrative prin consolidarea structurală și eficientizarea energetică a sediului Consiliului Județean - Corp de legătură - C2, în vederea asigurării unui mediu de lucru adecvat și rezilient pentru desfășurarea activităților/serviciilor publice.
Durata de implementare a proiectului este de 36 luni (15 decembrie 2025 – 14 decembrie 2028).
Informaţii suplimentare se pot obţine la: Consiliul Judeţean Tulcea, Direcţia Investiţii, Fonduri Externe şi Managementul Proiectelor, tel: 0240/505230, e-mail: office@cjtulcea.ro.
Comunicat de presa lansare proiect-ITI-PR SE_22 __260211_145412 (sursa CJ Tulcea)