European Health
and Digital Executive Agency (HaDEA), prin intermediul programului
Connecting Europe Facility – Digital (CEF Digital), a deschis două noi
apeluri destinate dezvoltării infrastructurii digitale la nivel european.
Apelurile
au fost lansate în martie a.c., iar termenul-limită pentru
depunerea aplicațiilor este 30 iunie 2026 ora 17:00 (ora
Bruxelles-ului). Acestea vizează sprijinirea dezvoltării și
implementării infrastructurilor de conectivitate digitală de înaltă
capacitate, inclusiv sisteme de cabluri inteligente și rețele backbone
care contribuie la consolidarea conectivității europene.
Apeluri deschise:
- Equipment for Smart European Cable Systems (CEF-DIG-2026-SMART-CABLES), cu un buget estimativ de 20 milioane EUR;
Apelul
CEF-DIG-2026-SMART-CABLES vizează modernizarea infrastructurii
existente de cabluri submarine prin integrarea de tehnologii inteligente
(senzori și sisteme de monitorizare), în scopul creșterii securității,
rezilienței și performanței acestora, precum și pentru colectarea și
utilizarea datelor relevante (inclusiv pentru monitorizarea mediului și
avertizare timpurie).
- Backbone Connectivity for Digital Global Gateways (CEF-DIG-2026-GATEWAYS), cu un buget estimativ de aproximativ 180 milioane EUR.
Apelul
CEF-DIG-2026-GATEWAYS vizează dezvoltarea infrastructurilor de
conectivitate backbone de mare capacitate, inclusiv legături digitale
strategice, contribuind la consolidarea inițiativei Global Gateway și la
creșterea conectivității sigure și reziliente la nivel global.
Pentru
sprijinirea potențialilor aplicanți, va fi organizată o sesiune de
informare (Info Day) în data de 26 martie 2026. Detalii suplimentare
sunt disponibile pe site-ul Agenției Executive Europene pentru Sănătate
și Digitalizare (HaDEA), în cadrul paginii dedicate sesiunii CEF Digital
Info Session: 2026 Calls: CEF-Digital Info Session: 2026 Calls – European Health and Digital Executive Agency (HaDEA)
Toate
informațiile privind condițiile de eligibilitate, tipurile de acțiuni
finanțate și modalitatea de depunere sunt disponibile pe EU Funding & Tenders Portal si Calls for proposals | EU Funding & Tenders Portal, platforma oficială prin care se transmit aplicațiile CEF Digital.
Sursa: https://oipsi.gov.ro/