Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a realizat, în premieră, două îndrumare referitoare la accesarea fondurilor europene dedicate submăsurilor 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri" şi 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici", pentru a veni în ajutorul fermierilor, a anunţat instituţia.
Cele două măsuri finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) sunt programate a fi lansate în a doua parte a lunii august.
Materiale informative conţin un model de Plan de afaceri şi informaţii concrete care permit fiecăruia dintre cei interesaţi de aceste linii de finanţare să obţină datele relevante pentru a decide accesarea sprijinului financiar, potrivit nevoilor reale ale exploataţiei agricole.
Îndrumar sM 6.1
Îndrumar sM 6.3