Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea Ghidului solicitantului care se va utiliza pentru depunerea cererilor de finanțare pentru intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027).
Prin această intervenție, AFIR sprijină investițiile destinate dezvoltării industriei alimentare românești și creșterii valorii adăugate a produselor agricole, în special pentru activități din domenii precum panificația, patiseria, cofetăria, fabricarea produselor zaharoase, a ciocolatei, a produselor de morărit și a altor preparate alimentare, precum și producția de băuturi fermentate sau oțet comestibil.
Sprijinul nerambursabil acordat poate ajunge până la 10 milioane de euro pentru investițiile din sectorul panificației și până la 3 milioane de euro pentru celelalte tipuri de investiții, cu o intensitate a finanțării de maximum 65% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderile, întreprinderile mici, mijlocii și mari, cooperativele, grupurile și organizațiile de producători, precum și persoanele fizice autorizate și întreprinderile familiale și individuale care activează în domeniul procesării produselor agricole.
Finanțarea vizează înființarea, extinderea și modernizarea unităților de procesare, achiziția de echipamente și linii tehnologice moderne, amenajarea spațiilor de depozitare și condiționare, precum și dezvoltarea capacităților de comercializare – de la magazine proprii și rulote alimentare până la platforme online. Totodată, sunt sprijinite investițiile orientate spre digitalizare și eficiență energetică, în acord cu obiectivele de sustenabilitate ale Politicii Agricole Comune.
Vor fi sprijinite cu prioritate proiectele care pun accent pe valoare adăugată, calitate și inovație – produse tradiționale, montane, ecologice sau cu indicație geografică protejată – precum și proiectele propuse de cooperative și forme asociative.
Solicitanții care vizează investiții amplasate în arealul ITI Delta Dunării, vor bifa, în scopul monitorizării acestor investiții, punctul A6.4 dedicat acestei informații din Cererea de Finanțare. Pentru încadrarea amplasamentului investiției în teritoriul ITI, solicitanții pot consulta Lista UAT din zona unde se implementează Instrumentul Teritorial Integrat (ITI) care se regăsește în Anexa 2 la prezentul Ghid.
Ghidul solicitantului DR 23
Sursa: https://www.afir.ro/