Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est 2021-2027, a lansat Ghidul Solicitantului privind contractarea etapei a II-a, a proiectelor etapizate din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 în cadrul Programului Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027.
Prevederile din ghidul lansat abordează exclusiv depunerea cererilor de finanțare pentru proiecte/operațiuni etapizate, pentru care au fost încheiate contracte de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 și se află în Lista proiectelor etapizate din POR 2014-2020 în PR Sud Est 2021-2027, Anexa 1 la ghid. Acestea au parcurs Etapa I de implementare, fără ca aceasta etapă să fi fost finalizată până la 31.12.2023 și respectă prevederile art. 118 a. Condiții aplicabile operațiunilor care fac obiectul unei implementări etapizate și care au fost selectate pentru sprijin înainte de 29 iunie 2022 în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1303/2013, din cadrul Regulamentului (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului.
Arealul vizat este Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, inclusiv arealul ITI Delta Dunării.
Cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ în perioada: 18 iunie 2024, ora 12:00 – 28 iunie 2024, ora 12:00.
Pentru detalii – comunicat ADRSE ⬇️
https://rb.gy/ppibbv
Ghid apeluri proiecte etapizate AM PR SE