ADRSE-ITI-Consultare-publica-dezvoltare-integrata-zonele-urbane-teritoriul-ITI

 Catalog-Item Reuse

Consultare publică: 6.1 Dezvoltare integrată în zonele urbane din teritoriul ITI Delta Dunării prin regenerare urbană, conservarea patrimoniului și dezvoltarea turismului
Adaugat la data 17 iulie 2026
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est 2021-2027, a lansat în consultare publică ghidul solicitantului pentru două apeluri de proiecte în cadrul Acțiunii 6.1 Dezvoltare integrată (DUI) în zonele urbane prin regenerare urbană, conservarea patrimoniului și dezvoltarea turismului în teritoriul ITI Delta Dunării, respectiv apelul PRSE/6.1/1.1/ITI/1/2026 pentru Municipiul Tulcea și apelul PRSE/6.1/1.2/ITI/1/2026 pentru orașele din ITI Delta Dunării.

 

Alocarea apelurilor este:

Apelul PRSE/6.1/1.1/ITI/1/2026

Apelul PRSE/6.1/1.2/1/ITI/1/2026

17.846.004,00 euro,

din care FEDR 15.478.676,94 euro

6.505.446,00 euro,

din care FEDR 5.642.478,67 euro

*alocarea reprezintă FEDR + BS din Program și supracontracatarea aprobată

Prin intermediul acestui apel de proiecte vor fi sprijinite următoarele tipurile de intervenții:

  • Îmbunătățirea infrastructurii care sprijină dezvoltarea turismului in mediul urban, în special în zonele cu potențial turistic valoros, pot fi finanțate proiecte inovative de diversificare a serviciilor și activităților oferite turiștilor cu scopul creșterii accesibilității obiectivelor turistice. Intervențiile care vizează infrastructura turistică vor urmări sustenabilitatea de mediu, prin soluțiile tehnice adoptate, integrând de la început aceste considerente.

  • Regenerarea urbană și securitatea spațiilor publice - activități de reabilitare integrată a spațiilor publice urbane (inclusiv infrastructura tehnico-edilitară aferentă) în zone precum: spații din interiorul ansamblurilor de locuințe, zone de faleză, centre istorice, zone și cartiere rezidențiale localizate inclusiv în afara zonelor centrale, locuri de joacă pentru copii, scuaruri, piețe, alei pietonale, zone pietonale și semi-pietonale (inclusiv în afara zonelor centrale), piste de biciclete, mobilier urban, digitalizare smart etc.

  • Conservarea, protecția, restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural și istoric din zonele urbane, dezvoltarea serviciilor aferente (ex. restaurarea, consolidarea, etc. și dotarea monumentelor istorice și a patrimoniului cultural; construire/ modernizare / reabilitare / extindere / dotare clădiri cu funcțiuni culturale etc).

Proiectele ce vor fi depuse la finanțare în cadrul acestor apeluri trebuie să fie proiecte integrate, cu implicarea societății civile în activitățile proiectului. Proiectele trebuie să se regăsească în Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării (SIDDDD) și prioritizate la nivelul parteneriatului stabilit la nivelul ITI DD, încadrându-se în 2 categorii de proiecte:

  • proiecte care vizează regenerarea urbană;

  • proiecte care vizează patrimoniul cultural /turistic.

Perioada de consultare publică este de 15 zile lucrătoare de la data publicării pe site-ul ADR SE, din 16.07.2026 și până în data de 06.08.2026 (ora 24.00).

Eventualele observații și propunerile cu privire la continutul ghidului si a anexelor acestuia se pot transmite la adresa de e-mail: consultare.prse@adrse.ro.​

Ghid 6.1, Regenerare urbană, apel 1.1 si 1.2, consultare publică, 16.07.2026

 

Sursa: https://regiosudest.ro/ ​