reuniune-a-comitetului-consultativ-al-adi-iti-delta-dunarii

 Catalog-Item Reuse

Reuniune a Comitetului Consultativ al ADI ITI Delta Dunării
Adaugat la data 26 aprilie 2018

Joi, 26 aprilie 2018 a avut loc reuniunea Comitetului Consultativ al ADI ITI Delta Dunării.

Au participat reprezentanți ai autorităților publice, asociațiilor și federațiilor, membri în Comitetul Consultativ. Discuțiile au fost purtate în cadrul Pilonului II din SIDDDD.

Experții pe programe din cadrul Asociației  au prezentat stadiul depunerii cererilor de finanțare pe fiecare Axă dedicată teritoriului ITI din Programul Operațional Regional 2014-2020, context în care au fost identificate problemele întâmpinate pe proiectele aflate în procesul de obținere a finanțărilor nerambursabile și, totodată, expuse soluții pentru maximizarea gradului de absorbție.

De asemenea, în desfășurătorul evenimentului, pe componenta - Prezentare propuneri de proiecte cu impact substanțial asupra dezvoltării teritoriului ITI, finanțabile prin POR 2014-2020, a fost expusă necesitatea organizării unui sistem de transport public naval local cu un impact pozitiv pentru dezvoltarea regiunii și a calității vieții locuitorilor așa cum a fost identificată în SIDDDD.