iti-delta-dunarii-cel-mai-mare-proiect-de-investitii-al-romaniei-evaluat-de-comisia-europeana

 Catalog-Item Reuse

ITI Delta Dunării - cel mai mare proiect de investiții al României, evaluat de Comisia Europeană
Adaugat la data 20 iunie 2018

Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării a organizat marți, 19 iunie 2018, o reuniune de lucru, la Tulcea, cu participarea reprezentanților Autorităților Publice Centrale și ai Comisiei Europene.
Comisia Europeană a fost reprezentată la lucrări de Iva Gailly, Ctibor Kocman, Ștefan Lucian Radu și Valentin Ariton. Au fost, de asemenea, prezenți reprezentanți ai Autorităților de Management care gestionează fondurile europene.
Reuniunea găzduită de sala „Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Județean Tulcea a avut ca scop prezentarea stadiului deschiderii apelurilor, numărul și valoarea proiectelor depuse/contractate, proiecte aflate în pregătire, gradul de acoperire cu proiecte a alocării ITI pe fiecare program cu finanțare europeană.
În acest cadru a fost totodată subliniat rolul ADI ITI în ceea ce înseamnă maximizarea gradului de absorbţie al fondurilor europene.
O comparaţie cu procentele pe absorbţia fondurilor UE prezentate la o reuniune similară din iunie 2017 a evidenţiat un progres major în mecanismul financiar gestionat de ADI ITI.
De exemplu, procentul la nivel de proiecte depuse în teritoriul ITI DD a crescut, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 390% în prezent. Este remarcabilă, de asemenea, creșterea cu 636%  a numărului de proiecte contractate.
Până la această dată au fost depuse 1139 de proiecte, valoarea acestora fiind de aproximativ 515 milioane de euro ceea ce reprezintă practic 48% din alocarea deschisă. Din aceste proiecte, valoarea contractată este de 195 de milioane de euro ceea ce ar însemna 38% din total proiecte depuse, respectiv aproximativ 18% din valoarea totală a apelurilor”, a declarat Ilie Petre, preşedintele ADI ITI Delta Dunării, în cadrul reuniunii cu oficialii Comisiei Europene.
Rolul ADI ITI a fost totodată evidenţiat prin creşterea substanţială a numărului de proiecte depuse în actualul ciclu financiar, comparativ cu perioada 2007-2013.
Astfel, dacă în ciclul financiar anterior pe Programul Operațional Regional, în teritoriul ITI s-au depus 52 de proiecte – beneficiari publici şi privaţi, în exerciţiul financiar 2014-2020 avem până în acest moment, în condițiile în care sunt încă apeluri deschise, 302 proiecte depuse, deci o creștere de 580,77%.
S-a discutat, de asemenea, despre proiectele majore pentru Tulcea – Pod peste Dunăre, dezvoltarea infrastructurii portuare şi modernizarea Aeroportului, proiectele de biodiversitate, Master Plan-ul Apă şi canalizare, inclusiv proiectele care vizează reducerea riscului la inundaţii.
Practic, toate proiectele pe această zonă însumează aproximativ 540 de milioane de euro, sunt în stadiu avansat de pregătire, urmând ca până la sfârșitul anului să depunem cererile de finanțare”, a precizat președintele ADI ITI Delta Dunării, Ilie Petre.


Prezentări în cadrul întâlnirii