eveniment-de-promovare-programului-operational-pentru-pescuit-si-afaceri-maritime-la-tulcea

 Catalog-Item Reuse

Eveniment de promovare a Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime la Tulcea
Adaugat la data 10 februarie 2017

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime organizează în Tulcea un eveniment de promovare a Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020.

În vederea diseminării informațiilor referitoare la POPAM unui număr cât mai mare de factori interesați la aceste evenimente sunt invitați să participe potențiali și actuali beneficiari ai POPAM, parteneri economici și sociali, reprezentanți ai administrației publice,ai mediului academic, universitar precum și reprezentanți ai societății civile. Vor fi dezbătute subiecte precum: măsuri lansate și care urmează a fi lansate, condiții de conformitate și eligibilitate, criterii de selecție, ghidurile solicitantului,modificări legislative, calendarul măsurilor precum și alte aspecte referitoare la finanțarea oferită din POPAM, etc.

Evenimentul se va desfășura la Tulcea, în data de 28 februarie 2017. Județele invitate sunt: Tulcea, Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Teleorman, Ilfov. Locația urmează a fi comunicată ulterior. Confirmarea participanților se va face prin transmiterea datelor de identificare (nume, prenume, e-mail, telefon), la adresa de e-mail  popam.comunicare@madr.ro.