conferinta-cu-tema-sidd-dd-armonia-om-natura-provocare-in-protejarea-si-dezvoltarea-deltei-dunarii

 Catalog-Item Reuse

Conferință cu tema „SIDD DD – Armonia Om – Natură. Provocare în protejarea și dezvoltarea Deltei Dunării”
Adaugat la data 4 decembrie 2018

Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării a organizat marți, 04 decembrie 2018, Conferința cu tema „SIDD DD – Armonia Om – Natură. Provocare în protejarea și dezvoltarea Deltei Dunării”, în cadrul proiectului cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020.

Obiectivul principal al acțiunii l-a constituit informarea publicului larg, dar și a factorilor decidenți asupra beneficiilor implementării unei strategii de dezvoltare pentru o zonă cu specific teritorial unic, așa cum este Delta Dunării.

În cadrul evenimentului au fost prezentate elemente definitorii ale componentei Mediu în ecuația dezvoltării durabile ITI. Intervențiile au vizat, printre altele, infrastructura de cercetare pan-europeană (DANUBIUS-RI), reconstrucția ecologică, regulamentul de urbanism și transportul naval în Delta Dunării, conservarea biodiversității din Parcul Național Munții Măcinului.

Alături de echipa ADI ITI Delta Dunării au fost prezenți la eveniment oficiali ai Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltarii Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Fondurilor  Europene, Ministerul Agriculturii, reprezentanţi ai  administraţiei locale, instituţiilor  publice judeţene, societăţii civile şi mediul de faceri, parte din ei beneficiari ai mecanismului financiar ITI Delta Dunării.

 

 

 

Prezentări în cadrul conferinței:
ADI ITI DD - Condiții obligatorii din avizul de mediu al SIDD DD
INCDD - Proiecte pentru protejarea DELTEI DUNĂRII
DANUBIUS-RI –Centrul Internațional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluviu–Mare - proiect European de Infrastructură de Cercetare distribuită cu sediul în Delta Dunării
ADI ITI DD - Transport public naval în Delta Dunării
ASOCIAȚIA GRUP LOCAL PENTRU PESCĂRIE DURABILA ÎN DELTA DUNĂRII - Strategia de dezvoltare Flag Delta Dunării
APNM Măcinului - Conservarea biodiversității din Parcul Național Munții Măcinului - premiză de ocrotire sustenabilă a patrimoniului natural din bioregiunea stepică
ADI ITI DD - Soluții prietenoase cu mediul în investițiile din Delta Dunării
Primăria Murighiol - Proiectul "CREAREA INFRASTRUCTURII DE AGREMENT ÎN ZONA TURISTICĂ MURIGHIOL"
arh. Mirela Didă - Regulamentul de urbanism în Delta Dunării
Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23 - Proiecte educaționale: experiențe anterioare și propuneri
Inspectoratul Școlar Județean Tulcea - Proiect strategic integrat: Viitor mai bun pentru copiii deltei