por-2014-2020-reuniune-de-lucru-pentru-dezvoltare-urbana

 Catalog-Item Reuse

POR 2014-2020: Reuniune de lucru pentru dezvoltare urbană
Adaugat la data 20 februarie 2018

Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării a organizat, marți 20 februarie 2018, o reuniune dedicată posibilităților de finanțare prin POR 2014-2020, cu aplicabilitate în teritoriul ITI Delta Dunării.
În prima parte a întâlnirii individualizate s-au purtat discuții aplicate cu privire la lansarea apelului pentru Prioritatea de Investiții 3.1, 3.1.C – Iluminat public. S-au expus detaliile ce țin de procesul de accesare a finanțărilor disponibile și aspecte legate de implementarea proiectelor.
În teritoriul ITI, apelul de proiecte se adresează UAT-urilor Babadag, Isaccea, Măcin, Sulina și municipiul Tulcea care pot depune proiecte pentru modernizarea iluminatului public urban.
Pentru apelul de proiecte dedicat zonei de Investiție Teritorială Integrată Delta Dunării, alocarea este de  5.15 milioane de euro. Valoarea finanțării nerambursabile  este de minimum 100.000 euro și maximum 5.000.000 euro și se acordă după principiul „primul venit, primul servit”.
Apelul de proiecte a fost deschis la data de 18 februarie, termenul final pentru depunerea proiectelor fiind 18 august 2018, ora 10:00.

De asemenea, în cadrul evenimentului au fost prezentate posibilitățile de finanțare în cadrul Axei 13 - „Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”.
Pe acest palier, beneficiarii publici din mediul urban vor avea posibilitatea să aplice cu proiecte ce vor viza îmbunătățirea serviciilor sociale, educaționale și cultural-recreative dar și îmbunătățirea spațiilor publice urbane.
Facem precizarea că pentru Prioritatea de Investiții 13.1 - Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România, ghidul dedicat teritoriului ITI s-a aflat în consultare publică până la data de 6 februarie 2018, urmând ca apelul să fie deschis în perioada imediat următoare.
POR 2014-2020 - Axa prioritară 3 –Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, PI 3.1. –Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, 3.1.C –Iluminat public
POR 2014-2020 - Axa prioritară 13: Sprijinirea Regenerării orașelor mici și mijlocii. Prioritatea de investiții 9b: Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale. Obiectivul Specific 13.1: Îmbunatățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România - Consultare